Amintiri de adolescenta

E noapte,e liniste.In jurul meu e atata liniste…canta greierii si s-au aprins felinarele.
In sufletul meu sunt atat de multe…as vrea sa ma pot abandona,sa uit de lumea asta,sa fiu doar spirit.S-au trezit in mine sentimente de mult moarte.
Crezul meu e ratiunea mea.Cand traiesc doar cu trupul,pot trai fara el…insa cand traiesc cu sufletul imi e indispensabil…Uneori cand il privesc,cred ca e el,cel pe care eu il iubesc…dar pot fi sigura?
Luceafarul….e in fata mea,il pot atinge….ma face sa ma simt nemuritoare.Sunt legata de cei ce l-au privit inaintea mea si de cei ce il vor privi dupa mine.
Trag adanc aer in piept…respir…traiesc.Dar intr-o zi se va termina…si atunci?Sa nu mai simt adierea dulce a vantului,sa nu mai simt soarele incalzindu-ma,sa nu mai privesc Luceafarul…
Daca te-as intelege,daca te-as cunoaste cu adevarat poate ca te-as iubi mai mult sau te-as uri cu inversunare.
Ma intreb unde voi fi peste ani?Unde e locul meu in lumea asta mare?Si atunci cand il voi gasi,cyx voi sti ca l-am gasit?
E atat de linistita noaptea…mi se pare ca o tulbur cu framantarile mele.Ma simt atat de batrana,de obosita.As vrea sa ma unesc cu noaptea .Sa ma asez in iaraba si sa stau asa o vesnicie,privind cerul instelat,luna…Sa nu mai simt durere,suferinta,doar liniste,pace…
Si ma intreb…oare nu trecem toti prin asta?La un moment dat in viata,toti simtim acelasi lucru,suntem aceiasi Adam si Eva.Lumea se prabuseste,viata nu mai are rost…ganduri copilaresti,sentimente nascute pe pragul dintre copilarie si maturitate.Ceea ce e important e sa stii sa depasesti momentul,sa te maturizezi frumos si sa pastrezi doar amintirlie placute.